„Dresajul bun se face prin joacă” - Hediger
  Dresaj prin joacă
       
Nume
  Home          
  Mail
  Hartă           antispam
  Contact           Cod: 
  www.dresajprinjoaca.ro        
  Dresaj Vreau câine! Psihologie canină Informaţii diverse        Media

        Știri         Forum
 
dresaj prin joaca
  Meniu

Home

Hartă

Dresaj

Vreau câine!

Psihologie canină

Informaţii diverse

Media

Știri

Contact

Forum


Câinele şi copilul
Articol scris de hemu-ha


Importanţa interacţiunii celor doi
Este ştiut faptul că oamenii care au contact cu câinii în tinereţe au mai rar frică de câini. Mai mult, chiar, se pare că cei care au avut câine în copilărie şi sunt muşcaţi, trec mai uşor peste eveniment.

Dresajul câinelui de către copil aduce câteva beneficii:

  • Copilul învaţă să-şi controleze propriul comportament;
  • Învaţă să fie disciplinat şi să-şi controleze impulsurile şi frustrarea (câinele nu ascultă mereu);
  • Învaţă să aştepte ca să primească ceea ce vrea (câinele nu va înţelege de la început ce i se cere);
  • Recunoaşte şi se ocupă de nevoile altuia înainte de ale sale;
  • Devine mai tolerant cu problemele animalului şi îşi poate trece cu vederea mai uşor propriile neajunsuri.

Departe de a fi o cauză de alarmare, prezenţa câinelui pare să ajute sistemul imunitar al copilului.

Riscuri
Printre riscurile medicale asociate cu prezenţa câinelui lângă copil se numără paraziţii intestinali, rabia (turbarea), puricii şi căpuşele. Toate aceste probleme se pot (şi trebuie) rezolva relativ uşor prin deparazitare internă şi externă regulată şi prin vaccinare, lucruri pe care se presupune că le-aţi face oricum, chiar dacă nu aţi avea şi un copil.
Un alt risc medical ceva mai dificil de remediat îl constituie alergiile.

Voi vorbi în cele ce urmează despre riscurile ca un câine să atace copilul şi cum să le prevenim.

Deşi cei mai mulţi câini se ataşează puternic de copii, le permit multe, sunt prietenoşi şi grijulii cu aceştia, există cazuri în care câinii se poartă nepotrivit cu copiii şi chiar îi rănesc sau muşcă, voit sau nu, pentru că devin neastâmpăraţi. Este absolut necesară o pregătire a câinelui (şi a copilului) înainte de a le face cunoştinţă pentru prima oară.
Avem două situaţii de discutat: cea în care aveţi un câine, iar copilul va veni curând şi cea în care aveţi deja copii şi vreţi să luaţi un câine; prima are mai multe lucruri de atins, iar multe dintre acestea se aplică şi celei de-a doua, prin urmare, chiar dacă vă încadraţi aici, vă rog să citiţi şi prima parte.


I. Avem câinele, va veni şi un copil
Voi discuta aici regulile pe care câinele trebuie să le respecte, cum trebuie pregătit câinele pentru venirea copilului, prima lor întâlnire, ce trebuie făcut când copilul creşte şi cum trebuie acesta să se poarte.


I.1. Înainte de a veni copilul
Orice aţi vrea să facă (respectiv să nu facă) animalul în preajma copilului, trebuie să-l învăţaţi înainte de venirea acestuia acasă. Nu doar că va fi greu să lucraţi abia atunci cu căţelul, în timp ce aveţi şi copilul de îngrijit, dar simpla prezenţă a copilului va fi un mare factor de distragere a atenţiei pentru câine. Lucraţi cu el înainte, obişnuiţi-l cu noile reguli din timp.

     I.1.1. Regulile pentru câine
Este necesar ca puiul să aibă anumite noţiuni asociate cu dresajul, pentru a diminua riscul ca ceva neprevăzut să se întâmple.
1. Oricând e în preajma copilului sau a ceva asociat cu acesta (vezi mai jos, „I.1.4. Alte pregătiri”), câinele trebuie să rămână calm; un anumit grad de curiozitate şi fericire e de aşteptat şi natural, dar nu are niciodată voie să sară, să tragă de haine sau să se poarte prea energic pe lângă copil. Regulile care urmează nu fac altceva decât să pregătească animalul în acest scop, pentru venirea copilului acasă. Dacă îi permiteţi să le încalce o singură dată, poate încerca oricând din nou şi cu mult mai multă încredere, nu se va mai potoli cu doar un „nu”.
2. Dresajul de companie este necesar, câinele trebuie să ştie comenzile uzuale şi să le asculte. Exerciţiile trebuie lucrate zilnic, atât înainte de venirea copilului, cât şi după, pentru a nu le uita.
3. Câinele trebuie să fie obişnuit cu limitările, să stea cuminte când e dus în altă cameră, când e legat sau când e pus în cuşcă.
4. Trebuie să ştie să meargă în lesă fără să tragă, inclusiv în casă; chiar dacă acum îl scoateţi liber, cu copilul va fi necesar să ştie să meargă în lesă.
5. Intră şi iese ultimul pe uşă (în maşină intră după copil, doar când îi daţi voie), altfel e posibil să vă lovească, încercând să iasă/intre.
6. Nu are voie să sară pe oameni, pentru că poate sări şi pe cel care ţine copilul.
7. Nu are voie să sară pe mobilă sau să alerge prin casă.
8. Nu are voie să rămână singur cu copilul (vezi şi „I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei”).
9. Obişnuiţi-l cu senzaţia de a fi tras de coadă, labe, urechi, etc., fără să vă jucaţi cu el (ca să rămână calm), ca şi cum l-aţi mângâia.
10. Nu îl neglijaţi ! Veţi impune acum câinelui noi reguli (vezi şi „I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei”, pentru asta), are nevoie de alte moduri în care să-şi folosească energia; de exemplu, îi veţi cere să fie calm în preajma copilului; va avea nevoie să iasă afară şi să alerge, nu-l puteţi ţine în casă şi să vă aşteptaţi că se va purta frumos. Chiar dacă veţi fi mai ocupaţi acum, e esenţial ca timpul pe care i-l alocaţi să nu se modifice prea mult, nu neglijaţi să-l scoateţi afară să se plimbe şi să alerge, pentru că excesul de energie îl poate face să facă prostii prin casă, iar frustrarea va mări lipsa de comunicare cu voi.

     I.1.2. Socializarea
Copiii sunt diferiţi în multe moduri de adulţi: au mişcări total diferite, echilibrul lor e precar (lucru sesizat instinctiv de toţi câinii, motiv pentru care unii vor să-i doboare, în joacă), sunt la nivelul ochilor câinelui, ceea ce poate face pe acesta să creadă că regulile de joacă nu se aplică în cazul lor, scot sunete diferite, unele pot atrage căţeii la joacă, miros diferit.
În afară de a fi sociabil cu oamenii şi cu alţi câini, căţelul trebuie să ştie cum să se poarte cu copii, iar asta se face prin asocieri pozitive cu prezenţa acestora.
Pentru asta, căţelul ar trebui să interacţioneze plăcut cu cât mai mulţi copii de diverse vârste, să fie mângâiat şi să primească mâncare de la aceştia într-un mod calm şi controlat. Pe de altă parte, nu permiteţi mai multor copii să se apropie buluc de căţel şi să-l întoarcă pe toate părţile, întrucât acesta se poate speria de ei. Similar, nu permiteţi copiilor să bruscheze căţelul în niciun fel, pentru că poate răspunde agresiv (chiar dacă nu le răspunde lor, o poate face copilului dv). Concret: copiii îl pot mângâia, îi pot da să mănânce, dar nu e indicat să se joace cu o jucărie cu el sau să facă participe la alte activităţi energice (decât, poate, după ce câinele arată că ştie cum să se poarte pe lângă ei), pentru că vrem ca el să fie calm în preajma lor, nu dornic de acţiune.
Dacă aveţi prieteni care au copii, mai ales copii care au câini şi/sau ştiu cum să se poarte cu ei, încercaţi să socializaţi cu aceştia în liniile scrise mai sus.

     I.1.3. Pregătirea casei şi a camerei
Încercaţi să obişnuiţi câinele să nu fure obiecte, haine, etc., pe care le găseşte prin casă, pentru că venirea copilului probabil va genera ceva dezordine. În plus, învăţaţi-l să lase la comandă.
Dacă e posibil, amenajaţi camera copilului cu măcar o lună înainte de venirea acestuia, pentru a avea timp să obişnuiţi căţelul. Dacă ţineţi copilul în dormitor cu dv, regulile se vor aplica şi aici, obişnuiţi câinele din timp cu asta (de exemplu, mulţi câini fac acrobaţii prin dormitor, acest lucru trebuie să înceteze dacă e şi un copil acolo).
Fără un adult, câinele nu are voie să intre în camera copilului, chiar dacă acesta nu a venit încă.
Dacă îl lăsaţi acum să intre singur, nu va înţelege de ce brusc nu mai e lăsat să facă asta după ce vine copilul sau mai rău, va înţelege că acesta e cauza. Pentru a fi eficientă regula, blocaţi accesul în cameră, eventual montaţi o uşă cu plasă (şi zăvor pentru câinii inventivi), ca să nu poată intra căţelul, dar să puteţi auzi şi vedea copilul fără probleme.
Dacă vreţi, puteţi învăţa câinele că poate sta în camera copilului doar dacă e în „culcat”; pentru asta însă, începeţi să lucraţi la comandă înainte se vină copilul acasă.
Obişnuiţi câinele cu scutece, biberoane, mâncare şi jucării în cameră, dar ţineţi-le undeva la înălţime când nu sunteţi atenţi la ele, pentru a nu-l tenta.

     I.1.4. Alte pregătiri
Înainte de a aduce copilul acasă, chiar înainte de a se naşte acesta, e bine să obişnuiţi căţelul cu cât mai multe situaţii similare cu cele pe care le va vedea când familia se va mări. Practic, orice aveţi de gând să faceţi cu copilul sau pe lângă acesta trebuie exersat întâi fără copil, cu câinele de faţă. În toate aceste situaţii, câinele trebuie să rămână calm, să nu apuce de obiecte şi să nu sară după nimic. Nu vă aşteptaţi însă să o facă singur, are nevoie de ajutor să înţeleagă regulile, nu ţipaţi la el, ci învăţaţi-l. Câteva exemple:
• Dacă veţi schimba ceva din programul normal al câinelui după venirea copilului, obişnuiţi-l de pe acum cu acele schimbări, de exemplu nu va avea voie în camera copilului;
• Expuneţi câinele sunetelor făcute de copii, eventual de pe o înregistrare, în fiecare cameră a casei;
• Umblaţi cu mâncare, biberoane, prosoape şi scutece aşa cum o veţi face când va veni copilul; verificaţi că nu va sări pe masă sau pe scaunul copilului;
• Umblaţi cu o păpuşă prin casă, vorbiţi-i, exact cum veţi face cu copilul;
• Verificaţi că vă lasă să treceţi primii pe uşă cu păpuşa în braţe, atât mama cât şi tatăl;
• Schimbaţi scutecele păpuşii, daţi-o cu pudră şi puneţi-o jos în locurile unde veţi face asta cu copilul (inclusiv în pătuţ), etc.;
• Obişnuiţi câinele cu căruciorul, întâi în casă, apoi mergeţi la plimbare, punând înăuntru o păpuşă;
• Stabiliţi din timp cine va sta cu căţelul cât timp voi sunteţi la spital (sau dacă tatăl se va întoarce seara acasă să se ocupe de acesta); pentru orice eventualitate, vorbiţi cu un prieten să fie pregătit să aibă grijă de căţel şi chiar să-l ia acasă la el;
• Toate aceste activităţi trebuie făcute atât de tată, cât şi de mamă, pentru a garanta că va reacţiona la fel cu amândoi;
• După ce se naşte copilul, aduceţi pături şi prosoape de la spital cu mirosul acestuia, ca să se obişnuiască animalul cu mirosul.

     I.1.5. Prima întâlnire
Evident, prima întâlnire dintre cei doi este extrem de importantă, iar cheia succesului aici este o pregătire temeinică înainte de venirea copilului acasă, atât obişnuirea câinelui cu schimbările ce se vor produce, cât şi dresajul şi educarea corectă, discutate mai sus.
Încercaţi să sosiţi acasă în jurul orei de masă a câinelui (vezi punctul 6).

1. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi chiar înainte de a veni acasă, e să obosiţi bine de tot căţelul (vorbesc de tată acum sau de un membru al familiei care nu a fost la spital). Cu cât e mai obosit, cu atât vor creşte şansele ca prima întâlnire să fie una reuşită, în care câinele rămâne calm.
2. Când veniţi acasă cu copilul, mama este cea care intră prima fără copil, însă, pentru a da câinelui ocazia să se bucure de reuniune şi să nu fie prea energic cu copilul de faţă. Dacă tatăl copilului a rămas afară cu acesta, trebuie să intre şi el şi să salute câinele, din acelaşi motiv.
3. Aduceţi înăuntru hainele, prosoapele şi pătura copilului şi oferiţi-le câinelui să le miroasă, împreună cu recompense, cât timp e calm.
4. Prima oară când va vedea copilul e de preferat să fie afară, la plimbare, cu câinele în lesă; aici, câinele va fi preocupat cu altceva şi mulţumit de ceea ce face, nu va fi prea insistent să vadă ce aveţi în braţe sau în cărucior. Îi puteţi oferi recompense cât timp rămâne calm, poate chiar să miroasă copilul, dar ţinut în lesă. Foarte important aici e punctul 9.
5. Întorşi acasă, mama e prima care intră pe uşă, iar câinele e ţinut în lesă de tată (preferabil ţinut doar preventiv, câinele ar trebui să ştie să nu dea iama pe uşă, ci să aştepte oamenii întâi), regulă ce va rămâne valabilă mereu.
6. Aici puteţi repeta figura, lăsaţi câinele să miroasă copilul, eventual mâna acestuia, susţinută de mâna mamei (căţelul e încă în lesă, pentru siguranţă) şi oferiţi-i recompense mari dacă e calm, evitaţi însă să-l faceţi prea încântat, nu folosiţi un ton prea jucăuş, vreţi să rămână calm.
7. Mama poate acum să hrănească copilul, în timp ce câinele mănâncă şi el.
8. Lesa şi zgarda ar trebui lăsate la gâtul câinelui câteva zile.
9. Nu încercaţi să faceţi prea multe deodată, să vedeţi dacă va reacţiona corect, mai bine opriţi-vă cât timp câinele încă nu a făcut nimic greşit. Dacă greşeşte, veţi fi obligaţi să-l corectaţi, iar acest lucru trebuie redus cât mai mult de faţă cu copilul, ca să nu înţeleagă că prezenţa acestuia îi aduce disconfort.

     I.1.6. Probleme
Problemă: câinele e prea insistent
Câinele nu are voie să fie insistent în încercările de a ajunge la copil, nu trebuie să sară. Dacă totuşi o face:
1. Legaţi-l în lesă în casă (sau îl ţine tatăl în lesă).
2. Mama şi copilul stau la o distanţă de el pe podea şi se apropie când acesta e calm, concomitent cu primirea unei recompense (mâncare) din partea tatălui.
3. Avansaţi doar când arată că e calm, nu latră şi nu se zbate.
4. Încet-încet, câinele se va calma, mai ales dacă vede că nu se întâmplă nimic altceva, aveţi răbdare, nu-l grăbiţi.
5. Încercaţi să fiţi calmi, nu arătaţi prea multă energie, nu chemaţi câinele şi nu-l întărâtaţi cu jucării, lăsaţi-l să se calmeze.
6. Într-un final, vă veţi apropia suficient cât să poată mirosi mâna copilului.
7. Dacă este nevoie, nu ezitaţi să ţineţi câinele în altă cameră câteva zile, repetând procesul acesta de acomodare în fiecare zi, până când câinele învaţă să fie calm în preajma copilului; până atunci însă, nu are voie nici măcar să stea pe lângă copil, vrem să asocieze copilul doar cu starea de calm.
8. Cum am amintit deja, nu corectaţi câinele şi nu-l presaţi, urmaţi paşii de sus şi lăsaţi-l să se calmeze singur, chiar dacă ştiţi că-l puteţi face să se potolească cu o voce mai dură; e important să se liniştească singur şi e şi mai important să nu asocieze corecţii cu copilul.

Problemă: câinele intră în camera copilului singur
Există cazuri în care câinele pare să facă obsesie pentru ceea ce nu poate avea; în cazul în care obsesia lui înseamnă încercarea de a intra în cameră, trebuie rezolvată.
Cauzele pentru care câinele poate deveni atât de obsedat sunt, în general: lipsa de activitate, certatul prea des când intra înăuntru şi, poate cel mai important, faptul că a înţeles că nu îl lăsaţi, dar a reuşit să intre de câteva ori singur (eventual a şi găsit recompense acolo, mâncarea copilului sau jucării).
Primul lucru, asiguraţi-i activităţi fizice mai des şi lucraţi cu el mai des.
Instalarea unei uşi cu plasă cu zăvor este cea mai bună soluţie.
Altfel, mâncarea copilului, jucăriile şi hainele lui nu ar trebui lăsate la nivelul câinelui, ca să nu aibă ce să culeagă din cameră.


I.2. Copilul începe să meargă
Acum vă veţi confrunta cu alt tip de probleme, anume cu situaţiile în care copilul provoacă durere sau disconfort câinelui sau e văzut de acesta ca un concurent pentru atenţia dv sau pentru mâncare, jucării, etc.

    I.2.1. Comportamentul părinţilor
Practic, tot articolul este un set de reguli pentru părinţi, chiar şi regulile pentru câine trebuie prezentate şi aplicate corect cu ajutorul oamenilor. Câteva reguli însă trebuie subliniate separat, pentru că sunt importante.
1. Nu lăsaţi câinele nesupravegheat cu copilul. Chiar dacă nu va muşca, câinele poate deveni curios, se poate apropia prea mult, iar copilul îl poate apuca într-un mod neobişnuit, etc. Oricât de tolerant ar fi, orice câine are o limită, copilul trebuie supravegheat să nu se apropie de aceasta. Se pot întâmpla prea multe pentru a risca. Copilul poate să înţeleagă perfect regulile pe care i le trasaţi, dar să aleagă să nu le urmeze, nu vă bazaţi că va face ceea ce trebuie singur.
2. Aveţi mare grijă cum corectaţi căţelul şi copilul când celălalt e de faţă. Câinele poate înţelege că prezenţa copilului a adus corecţia şi poate învăţa să se teamă de acesta. Copilul poate înţelege acelaşi lucru şi îşi poate vărsa frustrarea pe câine mai târziu.
3. Nu neglijaţi câinele sau copilul în favoarea celuilalt. O problemă aparte o constituie câinii de talie mică, care se sperie repede la orice mişcare suspectă din partea copilului, iar părinţii încurajează aceste ieşiri ale câinelui din dorinţa de a „da copilului o lecţie”. Lecţia trebuie să vină de la dv, nu prin câine pentru că, pe lângă faptul că va întărâta şi mai mult copilul şi-l va face să caute răzbunare, veţi învăţa şi câinele că e bine să se repeadă la copil. Amândoi trebuie să înveţe de la dv cum să se poarte cu respect faţă de celălalt.
4. Oferiţi câinelui un loc care să fie doar al lui, în care nu poate fi deranjat de nimeni (deci nici de copil, asiguraţi-vă că ştie asta) şi în care să se poată retrage atunci când vrea linişte. Exemple: o cameră a lui, o cuşcă (de preferat), un coş, sub o masă, etc.
5. Nu faceţi exces de zel cu regulile pentru câine (vezi şi I.2.3. Comportamentul copilului, discuţia despre dominarea câinelui); dacă sunteţi în situaţia în care trebuie să-l corectaţi prea des, analizaţi serios care este cauza. Chiar dacă aveţi toate motivele s-o faceţi, corectarea câinelui pentru ceva ce face rău copilului creşte şansele ca acesta să vadă în copil o sursă de neplăceri şi poate chiar să-l atace. Scopul nu e să-l testaţi pe lângă copil până când greşeşete, ci să reuşească să se poarte cum trebuie. Pentru asta, nu-l lăsaţi să interacţioneze mult timp cu copilul şi, atunci când o face, alegeţi situaţii simple, cu risc minim să facă prostii.

    I.2.2. Comportamentul câinelui
În acest stadiu, în plus faţă de ce am scris deja în prima parte a articolului, câinele trebuie să fie tolerant cu jucăriile, să permită oricui să i le ia, să nu dea semne de agresivitate lângă mâncare sau apă şi să nu fie protector cu anumite locuri (pat, coş, etc.). Chiar dacă aceste lucruri sunt îndeplinite însă, copilul tot nu ar trebui lăsat să interacţioneze cu câinele în aceste situaţii.
Câinii sunt în general extrem de toleranţi cu copiii curioşi, dacă sunt chinuiţi prea rău, preferă să plece, nu să atace, dar asta nu înseamnă că trebuie să permiteţi să se ajungă aici. Dacă e stresat de copilul „lui”, chiar dacă nu-i face nimic acestuia, poate reacţiona urât cu alţi copii necunoscuţi (pentru asta este nevoie şi de socializare).

    I.2.3. Comportamentul copilului
În general, se spune că e bine să nu luaţi câine decât după ce copilul a trecut de 6 ani. Totuşi, nu e un criteriu perfect: există copii de peste 6 ani (chiar şi adulţi) care nu înţeleg ce înseamnă să crească un câine şi există copii de sub 6 ani care sunt încântaţi să aibă grijă de un căţel şi care învaţă, printre altele, să fie responsabili de la o vârstă mică.

Copilul începe acum să exploreze şi nu va şti cum să se poarte cu căţelul, îl poate sâcâi, se poate apropia de acesta în momente nepotrivite, etc. Când creşte, poate vedea în căţel un mod de explorare a lumii şi îi poate chiar cauza suferinţă, ca să vadă ce se întâmplă.
Cele mai dese probleme apar când copilul nu înţelege nevoia de spaţiu a câinelui (somn, mâncare) şi când se poartă dur cu acesta (îl trage de blană sau chiar îl loveşte). Este obligatoriu să-l învăţaţi că un câine nu e o păpuşă, că simte durere şi că are momente când nu trebuie deranjat.

Cum nu are voie să se poarte cu căţelul:
• Nu are voie să-l tragă de urechi, coadă, labe, bot, blană, etc.;
• Nu are voie să-l deranjeze cât timp acesta mănâncă, bea, doarme sau roade jucării (chiar dacă acesta nu pare deloc afectat);
• Nu are voie să-l tachineze, să-l ciupească, să-l tragă de blană, să arunce cu obiecte în el (chiar dacă acesta pare că acceptă tot);
• Nu are voie să ridice puiul în braţe des sau cu mâini nesigure, în joacă, ori când acesta doarme;
• Nu are voie să ţipe şi să alerge pe lângă câine;
• Nu are voie să-l deranjeze cât stă în cuşcă sau în locul lui.

Una dintre cele mai răspândite noţiuni este ideea că trebuie să te impui în faţa câinelui, să ştie că îi poţi lua oricând mâncarea din faţă şi, în general, că-i poţi face orice vrei, iar el trebuie să se supună. Nu voi discuta despre aceste idei aici; trebuie spus însă că, dacă încercaţi să le aplicaţi cu un copil „pentru că are sens”, ca să se „impună” şi copilul în faţa câinelui sau din alte motive similare, rezultatul poate fi dezastruos. Nu-i puneţi pe cei doi în situaţii de confruntare, pentru că nu poate ieşi nimic bun de aici: copilul e prea mic ca să înţeleagă distincţia dintre „dominare” şi chinuire oricât i-aţi explica-o (asta dacă nu înţelege că „dominarea” îi dă direct dreptul să facă orice câinelui), unde şi cum trebuie să pedepsească câinele, iar câinele poate să testeze copilul când acesta e singur, dacă realizează că voi sunteţi cei care-i daţi „puterea” sau că el nu e în stare să se „impună” singur.

Chiar dacă animalul pare că tolerează ce-i face copilul, trebuie neapărat să interveniţi. Va tolera cât va putea, dar are şi el o limită şi dacă ajunge să răspundă agresiv, puteţi avea probleme grave, chiar dacă o face o singură dată.
Chiar dacă nu face nimic cu copilul dv, dacă e chinuit de acesta ar putea să devină agresiv cu alţi copii.

    I.2.4. Agresivitate iniţiată de copil
Copiii pot trata rău câinele pentru a atrage atenţia părinţilor, din răzbunare că animalul primeşte mai multă atenţiei decât ei, pentru a obţine ceva ce are câinele sau pentru a da curs propriei curiozităţii (apropo de ce scrisesem cu „impunerea” copilului în faţa câinelui).

Un mod de a dezvăţa copilul să se poarte nepotrivit cu câinele este să îi interziceţi accesul la câine şi la alte jucării pentru o anumită perioadă dacă se poartă rău de un număr de ori, iar dacă se joacă frumos cu căţelul de un număr de ori, primeşte ceva ce-i place. În felul acesta, copilul va fi motivat să se poarte frumos cu câinele mai mereu, ca să nu piardă „puncte”.

Copilul care se poartă rău cu câinele în mod repetat ar trebui dus la un psiholog, poate avea şi alte probleme.

    I.2.5. Copilul cu alţi câini
Chiar dacă ştie cum să se poarte cu propriul câine, copilul poate avea probleme cu alţi câini pe care nu-i cunoaşte şi, mai important, care nu-l cunosc pe el. Faptul că propriul lui căţel ştie că nu va fi lovit când copilul ridică mâna la el nu înseamnă că un altul va sta cuminte.

Copilul trebuie să ştie:
• Să nu se apropie de alt câine, ci să lase câinele să se apropie de el;
• Să nu pună mâna pe câine decât dacă e şi stăpânul câinelui de faţă;
• Să nu alerge pe lângă gardul proprietăţii apărate de un câine, pentru că îl poate enerva;
• Similar, să nu împungă cu un băţ câinele şi să nu arunce cu obiecte în el.

    I.2.6. Copilul, câinele şi joaca (vezi şi Metoda: Dresajul prin joacă)
Deşi copiii par că se înţeleg cu câinii la un nivel care nouă nu ne este vizibil, nu trebuie să considerăm că această legătură va rezolva sau preveni orice problemă ce poate să apară între ei, inclusiv problemele care sunt legate de joacă.

La joacă, este poate cel mai evident faptul că adulţii uneori nu comunică la fel de bine cu câinii, dar asta nu înseamnă că orice copil se poate juca fără probleme cu orice câine. Deşi există multe similarităţi în modul cum se joacă, copilul şi câinele sunt două specii diferite, au moduri de joacă diferite, cu mesaje ce sunt înţelese doar parţial de celălalt, cu moduri diferite de a iniţia joaca şi de a o controla.
Cu toate astea, după câteva experienţe pozitive, cei doi pot beneficia de o legătură foarte strânsă prin joacă.

Jocuri nerecomandate copiilor mici:
• Joaca fizică dură;
• Trasul de cârpă;
• Fuga după jucărie sau după copil.

Jocuri recomandate copiilor cu câinele:
• Aportul cu minge, disc, jucării, etc.;
• Dresaj;
• De-a v-aţi ascunselea;
• Caută obiectul.

Descrierea acestor jocuri şi alte informaţii despre joaca noastră cu câinii se găsesc în articolul Metoda: Dresajul prin joacă.

    I.2.7. Câinii agresivi cu copiii
Câinii sunt foarte rar agresivi cu copiii. Chiar şi atunci când sunt confruntaţi de aceştia sau chinuiţi şi nu mai rezistă, preferă să fugă şi să cedeze jucăriile, decât să răspundă cu o muşcătură.
Ca fapt divers, e de 100 de ori mai probabil ca un copil de 1-3 ani să fie omorât de proprii părinţi sau de rude, decât să fie omorât de un câine (Sacks 1996, USDHHS 1999). Deşi e grav şi tragic când se întâmplă, omorârea unui copil de către un câine sau chiar rănirea lui se întâmplă totuşi rar. Cu toate acestea, nu trebuie să ignorăm această posibilitate, mai ales că nu este dificil s-o evităm.

Copiii de 1-4 ani sunt în general muşcaţi de cap şi gât, iar cei de 5-9 ani de membre şi corp. Aceste lucruri confirmă faptul că cei mici sunt muşcaţi pentru că invadează spaţiul câinelui sau îi iau jucăriile (deci nimic intenţionat, trebuie doar limitat accesul lor pe lângă câine şi supravegheaţi), iar cei mai mari sunt muşcaţi pentru că se poartă nepotrivit cu câinele, îl trag de blană, etc. (deci trebuie învăţaţi cum să se poarte corect).

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi e să instruiţi copilul cum are voie să se joace cu căţelul şi că nu are voie să-l deranjeze în anumite situaţii (când mănâncă, când doarme, etc.). Dacă faceţi asta, şansele să se întâmple ceva rău scad dramatic, câinele va învăţa să tolereze multe de la copil.

Motivele pentru care unii câini sunt agresivi cu unii copii:
• Lipsa socializării şi un instinct de pradă foarte puternic (sare pe copilul care se mişcă);
• Câinele a fost agasat de copil;
• Copilul a deranjat câinele la masă, i-a luat jucăriile;
• Creştere total eronată acasă, împreună cu lipsa de reacţie din partea părinţilor când începe să facă urât.

Legat de ultimul motiv, câinele care are parte de tratament preferenţial acasă (i se dă câştig de cauză, iar copilul e certat) poate să devină tot mai sigur pe el în faţa copilului. Dacă în mod normal ar fi cedat, acum va începe să mârâie, să-l înfrunte, iar în curând ar putea să şi muşte. Părinţii sunt uneori duşi în eroare de faptul că animalul nu arată semnele când interacţiunile sunt calme, ci doar când copilul face ceva mai îndrăzneţ, dar problema există.


II. Avem copii, vrem căţel (vezi şi „I.2. Copilul începe să meargă”)
Aducerea unui căţel în familie e o responsabilitate mare, cu atât mai mult cu cât aveţi deja copii. Nu vă lăsaţi convinşi de aceştia să luaţi un câine, până când nu ştiţi sigur ce înseamnă asta, deoarece cel mai probabil voi veţi fi cei care veţi avea grijă de acesta.

Cum am precizat la început, regulile pentru voi, pentru copil şi pentru câine sunt cele scrise deja mai sus. Am vorbit deja despre modul cum trebuie copilul să se joace (şi să nu se joace) cu puiul în I.1.3, I.2.4. şi I.2.6.

Selecţia căţelului
Dacă alegeţi un căţel adult (adopţie), asiguraţi-vă neapărat că nu e deloc agresiv, posesiv cu mâncarea sau cu jucării. În plus, e de preferat să nu aibă un nivel de energie prea mare şi să nu dea semne de teamă în situaţii noi. Ideal, câinele ar fi bine să fi fost deja socializat cu copii.
Dacă alegeţi un pui de rasă, primul lucru la care trebuie să vă gândiţi e rasa. Un ciobănesc malinois poate fi un paznic excelent şi un bun partener de viaţă, dar este şi extrem de energic deci poate crea multe probleme dacă nu aveţi timp de el, iar asta nu e deloc bine când aveţi şi un copil. Dacă puteţi alege puiul din cuib şi ştiţi ce căutaţi, rasa contează mai puţin, fiecare individ e unic şi-l puteţi alege pe cel pe care-l doriţi, există şi malinois mai leneşi; în acest caz, e important temperamentul puiului:

• trebuie să nu aibă instincte prea puternice (pradă),
• să aibă un nivel moderat de energie,
• să nu arate semne de agresivitate (chiar dacă se pot rezolva, e un risc în plus),
• să nu arate semne de frică (câinele speriat poate dărâma mama cu copilul în braţe încercând să fugă),
• să nu arate sensibilitate la atingere (copilul îl poate trage de urechi, coadă, etc. şi nu vrem să reacţioneze urât).

Articole legate de subiect:

Metoda: Dresajul prin joacă
Condiționarea clasică
Condiționarea operantă
Principii de bază în dresaj

 
Home - Dresaj - Vreau câine! - Psihologie canină - Informaţii diverse - Media - Știri - Guestbook - Contact - Forum
by Lizzart