Dresajul prin joacă
Articol scris de hemu-ha


S-au scris multe cărţi despre acest subiect (unele sunt trecute la bibliografie), atât în ceea ce priveşte importanţa jocurilor între oameni, cât şi între alte specii şi între oameni şi animale. Articolul îşi propune să atingă fugar aceste subiecte şi să lămurească de ce dresajul prin joacă e folositor şi cum anume trebuie aplicată această metodă.

Problemele încep chiar de la definiţia noţiunii de joacă şi continuă cu idei eronate despre ce înseamnă, cum ar trebui să se desfăşoare şi ce efecte are joaca alături de câine. Mulţi o consideră fără valoare în dresaj sau chiar dăunătoare, pretinzând că ar submina autoritatea stăpânului în faţa patrupedului, alţii cred că anumite jocuri pot înrăi câinele, iar alţii nu fac diferenţa între agresivitate şi joacă. Din fericire, în ultimul timp au început să apară tot mai mulţi oameni, unii recunoscuţi la nivel internaţional, care înţeleg si folosesc puterea jocurilor în dresaj.

Importanţa

Pentru început, trebuie spus că joaca nu e doar o distracţie de moment, ci are beneficii reale şi pare să fi avut un rol important în stabilirea mamiferelor ca specie dominantă pe Pământ.

• La nivel de specii, diferenţele la nivelul sistemului limbic (responsabil, printre altele, cu elaborarea comportamentelor şi emoţiilor) dintre mamifere şi reptile (care le-au permis primelor să domine Pământul în ultimele 40 de milioane de ani) sunt: comportamentele specific materne, vocalizările când apar pericole şi joaca. (Lindsay)
Joaca a jucat deci un rol esenţial în succesul mamiferelor şi implicit al nostru.

• La nivel de individ, joaca este o componentă vitală pentru supravieţuirea mamiferelor, inclusiv a omului. Joaca ajută animalul în două privinţe majore (primele enunţate mai jos) şi este folositoare din alte câteva motive.

• Fizic

Îl ajută să-şi dezvolte şi coordoneze musculatura şi mişcările necesare supravieţuirii (ca vânător sau vânat) şi-l învaţă care este propria lui forţă în funcţie de răspunsul dat de partenerul de joacă.

Prin joacă, animalul (vânat sau vânător) se pregăteşte pentru ce va face la maturitate: vânătorul învaţă moduri de a-şi urmări, hăitui, ataca, surprinde în ambuscadă şi muşca/omorî prada, iar vânatul învaţă moduri de a scăpa cu viaţa când e atacat, fugind şi căutând siguranţa turmei sau chiar înfruntându-şi atacatorii, fără riscurile asociate cu aceste manevre într-o situaţie reală. Se vede imediat că strategiile folosite de animal când se joacă cu alţi pui sau cu adulţii sunt tocmai cele pe care le va folosi la maturitate, fie pentru a prinde prada, fie pentru a fugi de prădător. Caprele sălbatice preferă să se joace pe stânci abrupte şi terenuri periculoase chiar când au la dispoziţie porţiuni de teren plat, probabil pentru a simula cât mai bine situaţiile reale viitoare şi pentru a-şi dezvolta abilităţile de a depăşi aceste obstacole.

„Cea mai importantă funcţie a socializării căţelului este dezvoltarea unui repertoriu de comportamente competitive în joacă. Jocurile agresive sunt compuse din înfruntări (fără răniri şi retrageri), ameninţări şi împăcări specifice rasei, prin care câinii învaţă să se controleze, să ajungă la compromisuri sau să ţină cont de adversar fără agresivitate. Prin astfel de interacţiuni, puii învaţă că o competiţie nu duce neapărat la un conflict agresiv“. (Lindsay)

„Nu putem spune că animalele se joacă pentru că sunt mici şi jucăuşe, ci mai degrabă că au o perioadă cât sunt mici tocmai pentru a se juca; doar astfel pot suplini insuficienta moştenire genetică cu experienţe individuale legate de cerinţele vieţii.” (Groos 1898)

• Social

Îi dezvoltă aptitudinile sociale necesare traiului în familie.

Joaca este modul ideal de a interacţiona cu membrii familiei şi de a dezvolta legături puternice cu aceştia, iar abilitatea animalelor de a o practica poate întrema sau distruge o familie. Animalele care nu s-au jucat cu semeni ai rasei lor cât erau mici pot interpreta greşit acţiunile unui partener de joacă pentru că nu le cunosc, se pot speria şi pot ataca. Acest lucru este foarte bine ştiut şi atent urmărit de către oamenii din grădinile zoologice care încearcă să formeze forţat o familie cu un mascul şi o femelă care nu se cunosc; lipsa capacităţii de a se juca a unuia dintre ei scade drastic şansele ca cei doi să se înţeleagă (lupul şi câinele sunt mult mai sociabili ca alţii, problemele serioase apar între animalele preponderent solitare, ca majoritatea felinelor, urşii, etc., existând riscul real ca o eventuală luptă între cei doi să fie fatală).

„Deoarece nevoia de joacă e un instinct neurologic, o motivare emoţională insistentă, tendinţele jucăuşe devin excesive în animalele private de jocuri”. (Panksepp et al. 1984)

Prin urmare, căţeii pe care îi vedeţi în parc şi care nu ştiu cum să se joace, ale căror încercări disperate de a se juca duc la certuri şi care eşuează să interpreteze corect semnalele date de partenerul de joacă, au ajuns astfel pentru că nu au avut parte de jocuri cât erau mici, nu neapărat pentru că jocurile i-ar fi „stricat” (deşi, aşa cum vom vedea mai jos, este şi asta o posibilitate dacă se procedează incorect).

• Controlul impulsurilor

Pe lângă cele două componente, joaca are şi alte urmări benefice creşterii unui animal (câine).

• Joaca îmbunătăţeşte memoria şi ajută la dezvoltarea scoarţei cerebrale. (Diamond et al. 1964; Greenough şi Black 1992)
• Joaca şi explorarea determină secreţia de BDNF (brain derived neurotrophic factor), o substanţă esenţială pentru creşterea neuronilor. (Gordon et al. 2003; Huber et al. 2007)
• Joaca ajută la creşterea şi longevitatea legăturilor neuronale dintre centrele de agresivitate din creier, ca nucleul amigdalian (responsabil cu procesarea emoţiilor), şi centrele de controlare a impulsurilor situate în lobul frontal. (Potegal şi Einon 1989, Panksepp et al. 2003)

Ca un mic rezumat, joaca ajută la dezvoltarea „intelectuală” a animalului şi îl ajută să-şi controleze mai bine pornirile instinctive şi emoţiile. Acest aspect este extrem de important în creşterea şi dresajul (respectiv reabilitarea) unui câine şi este unul dintre motivele centrale pentru care metoda funcţionează, câinele învaţă să se controleze, rămânând însă într-o stare fericită.

• Dresaj

Un al patrulea mod prin care joaca ajută la dezvoltarea câinelui este dresajul, mai pe larg despre asta în cele ce urmează.

Joaca şi dresajul

„Joaca şi dresajul nu sunt contrare una celeilalte, ci complementare”. (Lindsay)

„Dacă stăpânul nu ia parte la jocuri, acest lucru va influenţa atitudinea câinelui în viitor”. (Eberhard Trumler)

Aşa cum am precizat deja, joaca are un impact puternic asupra capacităţii câinelui de a-şi controla impulsurile, fapt ce o face să fie foarte folositoare în procesele de reabilitare ale câinilor cu probleme de comportament.

Integrând joaca în dresajul câinelui, îl veţi învăţa să aprecieze comenzile formale mult mai mult decât ar face-o în mod normal, pentru că le va exersa într-un moment când e mulţumit, când se joacă. După ce asociază dresajul cu joaca, va fi încântat de fiecare dată când veţi dori să-l învăţaţi ceva nou.

O problemă mare în dresaj (care se tratează separat, în general) este că animalul se lasă distras uşor de alte evenimente, uneori chiar caută altceva pentru a scăpa de plictiseala dresajului. Prin metoda aceasta, câinele va fi mult mai puţin distras de altceva, pentru că activitatea prezentă îi dă satisfacţie şi va aştepta cu nerăbdare ora de dresaj.

Există mulţi oameni, unii chiar dresori, care atenţionează că, dacă ne jucăm cu puiul în anumite feluri, se vor întâmpla lucruri negative. Deşi e perfect adevărat că e posibil să „stricăm” puiul dacă ne jucăm cu el necorespunzător, dacă o facem în mod corect, nu vor fi niciun fel de probleme.
Mai jos am să discut puţin despre câteva idei eronate legate de impactul jocurilor asupra căţelului.

• Dacă te joci cu căţelul, scazi ca importanţă în ochii lui

În realitate, lucrurile stau pe dos, dacă te joci cu el, câinele începe să te aprecieze mai mult şi să aibă încredere în tine. Deşi e important să găsim un nivel de joc cu care ne simţim în siguranţă, să nu fie prea dur pentru noi, acesta nu e un motiv să renunţăm cu totul la joacă, chiar dacă puiul e extrem de insistent. Mai mult, chiar, căţelul care e extrem de insistent şi chiar nesimţit în încercările lui de a se juca e cel care are cea mai mare nevoie să înveţe cum să se joace cu reguli şi o poate face, trebuie doar să-l ghidăm şi să avem răbdare.

• Joaca e modul câinelui de a stabili ierarhia în haită

În primul rând, nu cunosc niciun studiu efectuat de etologi care să fi concluzionat asta. Faptul că mulţi dresori sunt convinşi de acest fapt nu îl face real, este nevoie de studii controlate, efectuate de oameni în măsură să le organizeze corect şi să le interpreteze corect, adică etologi, nu „simpli” dresori. Până când nu apar aceste studii, teoria nu poate fi considerată adevărată, eu voi discuta însă puţin despre ea, pentru că e o idee adânc răspândită la noi în ţară.

La ce duce această idee: când puiul te muşcă, de fapt el vrea să se impună în faţa ta, să te testeze, iar tu trebuie să-i explici clar că tu eşti „şeful”, spunându-i „nu”, ridicându-l de ceafă în sus şi/sau scuturându-l sau ţinându-l cu forţa la pământ 10-20 de secunde până când se calmează sau, dacă nimic nu merge, chiar să-l baţi. Motivul pentru care se ajunge aşa departe e că, dacă te opreşti pe parcurs, câinele a înţeles că „nu te ţine cureaua” şi ştie ce are de făcut, trebuie doar să reziste mai mult ca tine.

E adevărat, puiul nu trebuie încurajat să muşte şi trebuie să-i arătăm clar că nu are voie. Modul cum se face asta în metoda de sus, însă, diferă mult de ceea ce fac eu (vezi mai jos, „joaca fizică”).
Mai mult de atât, se ajunge la o situaţie cel puţin ironică: tocmai câinii „dominanţi”, care nu renunţă, sunt cei cu care metoda de mai sus deseori nu funcţionează, după cum se plâng cei care o încearcă (e adevărat, însă, cei mai mulţi se opresc înainte să trebuiască să bată căţelul; dacă îl baţi, orice câine va renunţa la orice, într-un final). Metoda de mai sus funcţionează cu cei mai mulţi câini, pentru că aceştia nu se împotrivesc la fel de mult şi renunţă repede când simt presiunea. Cei care sunt mai duri, rezistenţi, etc., însă, nu renunţă şi chiar dacă o fac când sunt pui, vor reîncerca să vă testeze la maturitate.
Cunosc un caz în care un pui a fost corectat cu metodele de mai sus din prima seară când a intrat pe uşă, stăpânii s-au interesat de la început ce trebuie să facă şi au aplicat criteriile de mai sus. La maturitate, însă, câinele a început să-şi muşte stăpânii, deşi se făcuse şi dresaj cu aceleaşi principii şi aceleaşi sfaturi: „dominaţi câinele”, „face urât pentru că nu-l puteţi domina”. În final, câinele a fost dat altcuiva.

Mulţi ar spune că e normal, că ordinea în haită e mereu testată de câini şi că trebuie să te aştepţi să te „încerce” oricând eşti „slab”.
Cu metoda mea, însă, toţi câinii cu care am lucrat au renunţat definitiv la a mai „testa” stăpânii. Chiar dacă teoria de mai sus ar fi corectă (eu nu cred asta), rezultatul ar putea fi un câine care încearcă să vă muşte când sunteţi bolnavi, pentru că simte că sunteţi mai slabi şi că poate câştiga „şefia”. Cum spuneam, însă, există o altă soluţie.

• Trasul de „cârpă” îl face agresiv

Din nou, nu există niciun studiu care să arate asta. Mai mult, trasul de „cârpă” e un procedeu adoptat de tot mai mulţi dresori, iar în unele sporturi, ca Agility, e folosit preponderent (vezi şi „Trasul de cârpă” de mai jos).

Ce e şi ce nu e joacă

Mulţi oameni ar spune că nu ştiu să definească joaca, dar ştiu să o recunoască atunci când o văd, pentru că pare ceva banal, prin care am trecut cu toţii în copilărie. Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa, cel puţin nu când e vorba despre câini. Mulţi stăpâni interpretează greşit semnalele de joacă trimise de căţelul lor. Cei mai mulţi văd semne de agresivitate când câinele vrea doar să se joace, alţii însă cred că animalul vrea să se joace, când de fapt acesta e agresiv.

Dificultatea definirii noţiunii de joacă există chiar şi între specialiştii în etologie.

În cele ce urmează, am preferat să folosesc definiţia dată de Burghardt, exprimată însă în termeni mult simplificaţi faţă de cei folosiţi de acesta. Burghardt defineşte joaca cu ajutorul a 5 criterii care trebuie să fie îndeplinite simultan, iar când un criteriu conţine mai multe atribute, unul singur dintre acestea e suficient.

• Nu ajută în mod direct la supravieţuirea imediată.
• E voluntară, spontană şi plăcută, e un scop în sine.
• Diferă de acţiunile „serioase” prin faptul că e incompletă, exagerată, stângace.
• E repetitivă, dar nu în mod rigid.
• E iniţiată doar când animalul e sănătos şi relaxat.

Având şi aceste noţiuni în minte, voi vorbi puţin despre modul în care se joacă câinii între ei şi cu oamenii. Preferinţele pentru anumite tipuri de jocuri ţin atât de rasă, cât şi de individ (doar pentru ca e labrador nu înseamnă că obligatoriu va aporta) şi de partenerul de joacă; acelaşi câine se poate juca diferit cu diferiţi câini, în funcţie de cât de bine îi cunoaşte, sexul acestora, preferinţele lor pentru jocuri, etc.

Joaca între câini

Interacţionând cu cât mai mulţi câini, câinele dv va avea ocazia de a vedea multe moduri de joacă, multe semnale şi va deveni fluent în exprimarea prin joacă. În felul acesta, nu va interpreta greşit semnalele unui câine mai dur, care vrea doar să se joace şi nu va fi implicat în multe altercaţii.

Când se joacă, cei doi câini pot face una sau mai multe dintre următoarele lucruri:

• par că se luptă serios,
• execută mişcări exagerate,
• se pândesc,
• îşi dau târcoale,
• se fugăresc,
• unul stă cu capul pe umărul celuilalt,
• se aruncă unul spre celălalt şi se lovesc în umăr sau şold,
• latră,
• se mârâie,
• îşi arată colţii,
•  “boxează”, stând pe picioarele din spate,
• unul se suie pe celălalt cu sau fără mişcare pelviană,
• muşcă în gol,
• muşcă faţa, capul ori gâtul celuilalt,
• muşcă, ţinând şi trăgând de blana celuilalt,
• unul stă întins pe jos, cu burta în sus, se lasă muşcat şi ripostează şi el.

Lucruri care ar trebui să se întâmple mereu când doi câini se joacă:

• există un prag de agresivitate/intensitate peste care nu trec (după ce ajung să se cunoască mai bine);
• rolurile de învingător şi învins se schimbă, sau cele de prădător şi pradă, alergător şi alergat;
• când unul „pierde”, cade, se loveşte (cu sau fără intenţia celuilalt), celălalt se opreşte sau scade intensitatea ca să îi dea primului ocazia de a-şi reveni;
• expresiile faciale sunt relaxate;
• sunetele au tonalităţi diferite faţă de cele folosite în luptă reală;
• există alte lucruri care le atrag atenţia şi-i fac să se oprească sau măcar să se uite în altă parte;
• nu e greu să-i întrerupeţi.

Situaţii care ar trebui să vă facă să întrerupeţi joaca:

• unul dintre câini nu-l poate întrerupe/potoli pe celălalt, deşi încearcă, nu e lăsat să se ridice de jos;
• e vizibilă tensiunea feţei unuia sau a amândurora;
• e greu să-i întrerupeţi.

Cum să aleg partenerul de joacă şi ce fac la prima întâlnire:

• cei mai buni candidaţi sunt câinii mai bătrâni, calmi, care nu reacţionează repede sau alţi pui cu nivel de activitate similar;
• dacă aveţi un câine deja mare, alegeţi un partener de sex opus;
• prima întâlnire ar trebui să se desfăşoare pe teren neutru, iar câinii ţinuţi în lesă şi chiar botniţă;
• nu lăsaţi jucării sau mâncare pe jos, vor fi doar pretext de luptă;
• la început, ţineţi câinii la 10 metri unul de celălalt, ca să vedeţi cum reacţionează şi să aibă şi ei timp să se vadă;
• când vă apropiaţi de celălalt câine, nu mergeţi direct către el, ci mergeţi pe o curbă spre acesta, ca să vadă dintr-o parte;
• câinii îşi vor mirosi zona inghinală, organele genitale şi boturile; lăsaţi-i cu lesele la gât;
• dacă mirositul a decurs bine şi câinii par interesaţi, scoateţi lesele şi lăsaţi-i să se joace (dacă se încurcă în lese, pot să înceapă să se bată).

Bun, vreau să merg în ţarcul de câini cu noul meu căţel; cum trebuie procedat:

• prima oară, alegeţi o oră când nu sunt mulţi câini în ţarc, preferabil când sunt doar câini cu care deja a interacţionat cu succes;
• dacă e posibil, intraţi voi primii în ţarc, înaintea celorlalţi câini sau intraţi într-un ţarc gol şi chemaţi-i pe alţii la dv;
• dacă nu sunteţi primii, când vă apropiaţi de ţarc, plimbaţi-l pe lângă gard câteva minute, până când se calmează ceilalţi câini;
• ţinând câinele în lesă, intraţi înăuntru;
•  nu rămâneţi în poartă, cu toţi câinii în jurul dv, înaintaţi şi eliberaţi lesa;
• nu vă grăbiţi să vă aşezaţi pe bancă, rămâneţi undeva în picioare;
• nu vă lăsaţi câinele să-l călărească pe un altul şi nici invers, e un comportament dificil de înlăturat după ce e învăţat;
• dacă aveţi un pui prea dur în joacă, opriţi-l cu lesa fără să-l certaţi şi daţi-i drumul înapoi doar când e calm; repetaţi până învaţă;
• vezi mai jos, „căţelul meu vrea să se joace cu orice câine şi nu acceptă refuz”.

Căţelul meu vrea să se joace cu orice câine şi nu acceptă refuz:

Câinele extrem de încrezător şi jucăuş, care se joacă doar cu câini calmi, care nu e „pus la punct” de un alt câine cât e mic, deşi are parte de o socializare bună, poate intra în neplăceri mari. Lipsa acestor interacţiuni duce la  incapacitatea de a interpreta semnalele unui câine care-i spune să stea la distanţă; pentru că nu se opreşte, poate fi muşcat.
Deşi pare contraproductiv, câinele are nevoie şi de experienţe negative, de câini care refuză să se joace şi chiar care sar la el fără să muşte, pentru a înţelege că nu se poate duce la orice câine cu care vrea să se joace şi pentru a învăţa să discearnă semnalele unui câine agresiv.
În acest scop, nu vă limitaţi să-l lăsaţi să se joace cu doar 2-3 căţei cu care se înţelege,  găsiţi un câine care a fost bine socializat, preferabil bătrân şi care nu se mai joacă acum, sau care preferă alte jocuri decât cele ale puiului dv. Lăsaţi puiul să-l bată la cap până când bătrânul îl corectează, fie doar cu un mârâit, fie chiar aruncându-se la pui şi ţinându-l jos puţin, dacă acesta e extrem de insistent. Poate părea brutal, dar este necesar şi nu trebuie să interveniţi (decât dacă e vorba de mai mult decât o simplă corecţie). În acelaşi timp însă, aveţi grijă ca bătrânul să nu sară calul; mârâielile şi câte o muşcătură preventivă sunt ok, dar nu mai mult.
Imaginaţi-vă ca puiul dv ar fi făcut asta cu un câine cu adevărat agresiv, nu cu unul fără chef de joacă; rezultatul ar fi putut fi tragic. Acum însă, că a primit lecţia, cresc şansele ca puiul dv să evite câinii care dau semne că nu vor să audă de joacă şi puteţi preveni situaţii periculoase.

Puiul meu e sperios şi nu se joacă:

1. Încercaţi să veniţi în ţarc doar când sunt puţini câini şi să intraţi primii înăuntru.
2. Una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de oameni e să ţină puiul în braţe. Ceilalţi câini vor face scandal mai mare aşa, încercând să ajungă la ceea ce nu pot avea.
Mai grav însă, departe de a fi încurajat, câinele dv se va speria mai rău, pentru că simte că nu mai are niciun control asupra mediului şi nici măcar asupra direcţiei de mers, pentru că simte că vă e frică şi pentru că înţelege foarte clar mesajul: „nu te poţi apăra singur, aşa că te apăr eu”. Departe de a fi folositoare, ideea asta îl face şi mai sperios şi va considera că e ameninţat de fiecare dată când îl luaţi în braţe.
3. Intraţi pe poartă cu el în lesă, fără să-l forţaţi; dacă sunt prea mulţi câini în ziua asta în ţarc, reveniţi în altă zi, nu are sens să-l forţaţi să socializeze.
4. Cum am spus deja, nu rămâneţi la intrare, în spaţiul mic, cu toţi câinii în jurul vostru, avansaţi înăuntru şi eliberaţi-l din lesă.
5. Dacă începe să se sperie, nu îl încurajaţi, nu staţi aplecaţi asupra lui, nu-l mângâiaţi; dacă o faceţi, îi măriţi spaima şi senzaţia că nu se poate descurca singur.
6. Nu vă aşezaţi pe bancă şi nu rămâneţi la intrare, pentru că puiul va încerca să stea pe lângă dv şi nu va avea spaţiu să se mişte, lucru care-i va mări teama. Staţi în spaţiu deschis, ca să se poată învârti în jurul dv, dacă vrea.
7. Aveţi răbdare, nu vă aşteptaţi să fie prietenos cu toţi din prima.
8. Câinele dv probabil va rămâne speriat cât timp ceilalţi încă stau în jurul lui dar, după ce aceştia se vor îndepărta, va prinde curaj, văzând că nu avea de ce să se sperie. Din acest motiv, e bine să nu aveţi de-a face cu alţi câini mai duri sau mai insistenţi, ci cu câini calmi.
9. Deşi e bine să-l lăsaţi să se acomodeze, dacă vedeţi că asta nu se întâmplă deloc după ce ceilalţi câini l-au lăsat în pace, părăsiţi ţarcul şi reveniţi altă dată, poate când e doar un câine cunoscut înăuntru.

Câinele meu adult/bătrân nu se mai joacă decât rar:

E de aşteptat ca, odată cu maturizarea, nevoia pentru jocuri să nu mai fie la fel de mare ca atunci când era pui. Nu forţaţi câinele să socializeze dacă nu vrea şi dacă nu mai are nevoie.

Căţelul meu se joacă agresiv:

• în primul rând, asiguraţi-vă că e încă vorba despre joacă şi nu agresivitate; dacă e agresivitate deja, apelaţi la un dresor;
• dacă se joacă agresiv şi cu oamenii, începeţi cu asta (vezi mai jos, „joaca fizică”);
• găsiţi un câine mai bătrân, calm, care să-l corecteze când exagerează;
• când devine prea dur în exprimare, ţineţi-l deoparte în lesa şi lăsaţi-l să se joace din nou doar după ce se calmează.

Joaca omului cu câinele

Pare greu de crezut, dar câinele nu se naşte ştiind cum să se joace (şi cum să nu se joace) cu oamenii. Din multe puncte de vedere, joaca cu noi e mai dificilă decât cea cu semenii lui, noi avem reguli şi limitări fizice care anulează câteva dintre cele mai frumoase moduri de joacă pe care le are la dispoziţie (muşcatul şi alergarea alături de noi în viteză). Cu un alt membru al speciei lui, câinele îşi permite să muşte destul de tare, să ciupească de picioare, să dea cu laba şi cu ghearele, să fugă alături de acesta la viteză mare. Cu un om, aceste lucruri nu sunt posibile/încurajate; pielea noastră nu beneficiază de protecţia blănii şi e foarte uşor de perforat de dinţii lui, iar noi nu avem nici pe departe viteza unui câine, putem alerga relativ lent alături de el. Noi pretindem câinelui să nu se îndepărteze de noi (pentru că nu-l putem urma), nu ne putem îndepărta noi de el brusc (aşa cum o poate face un alt câine) şi nu-l putem lăsa să ne muşte.
Aceste aspecte fac dificilă joaca dintre noi şi un câine, acesta nu ştie exact ce să facă şi ce să nu facă sau poate primeşte mesaje contradictorii din partea stăpânului (vezi mai jos). În plus, omul e o creatură impozantă, suntem foarte mari din punctul de vedere al unui câine, părem imprevizibili cu mişcările braţelor mobile şi prin faptul că putem manipula alte obiecte (pietre, maşini).
Mulţi câini care nu învaţă să se joace cu oamenii cât sunt mici au probleme în a învăţa să se joace mai târziu, pot fi sperioşi sau agresivi. Deşi acest lucru se întâmplă şi dacă nu învaţă să se joace cu un alt câine, joaca alături de un câine e mult mai uşor de acceptat decât cea alături de un om.
Rezolvarea/evitarea acestor probleme începe de când e mic câinele, trebuie să-l învăţam cum să se joace cu noi.

Prin natura noastră şi prin intelect însă, putem oferi câinelui jocuri pe care nu le poate pune în practică în niciun alt mod şi cu nimeni altcineva, de exemplu trasul de „cârpă” sau „jocurile intelectuale” (vezi mai jos).

Voi analiza câteva dintre jocurile noastre preferate alături de câini.
Dacă observaţi că un anumit tip de joc încurajează câinele dv să vă muşte, să sară, să latre, să facă altceva ce nu vreţi să facă sau dacă, pur si simplu, nu pare că se distrează, deşi aplicaţi bine regulile, încetaţi jocul şi găsiţi altceva mai potrivit. Nu forţaţi câinele să se joace, pentru că va ajunge să nu-i placă deloc jocul respectiv. Din acest motiv, am inclus mai multe jocuri în cele ce urmează.

Am împărţit jocurile în patru grupe, idee preluată de la Pat Miller:

• joaca fizică;
• jocuri cu obiecte: aport şi trasul de „cârpă”;
• jocuri de alergare: jogging, fuga după jucăria mea, măgăruşul, săriturile;
• jocuri intelectuale: dresajul, de-a v-aţi ascunselea, caută obiectul, ghiceşte mâna, jucării cu mâncare.

     I. Joaca fizică

Descriere:
Cel mai simplu mod de a interacţiona cu un pui este prin joacă fizică: îl trageţi de urechi, bot, labe, îl înghiontiţi, îl răsturnaţi, îl gâdilaţi, fugiţi de el, etc.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să vă muşte de mâini, picioare sau de haine.
La început pare inofensiv, vă distraţi prea tare şi nu vă vine să opriţi puiul, el însă învaţă că ăsta e comportament normal, că vă place şi nu va înţelege de ce în viitor îl certaţi când o face.

Reguli pentru om:

• De fiecare dată când căţelul muşcă de mâini, picioare sau haine, spuneţi-i „nu” şi încetaţi imediat joaca, rămânând nemişcaţi. Nu-l certaţi, nu-i vorbiţi, nu vă eliberaţi mâna din gura lui, nu faceţi nimic până când lasă. Imediat cum a lăsat, reîncepeţi joaca cu forţe proaspete.
• Nu fiţi prea duri în joacă, nu întărâtaţi căţelul prea tare trăgându-l rău de urechi sau de labe, nu-l sâcâiţi când doarme sau când mănâncă.
• Ca să ştiţi dacă exageraţi sau nu cu ceea ce faceţi: întărâtaţi puiul aşa cum o faceţi de obicei, iar în momentul când e întărâtat la maxim, nu vă feriţi mâna (dacă faceţi asta în mod normal), ci lăsaţi-l să vă capseze când vă ajunge; dacă o face uşor sau chiar se opreşte înainte de a vă apuca, sunteţi pe drumul cel bun; dacă însă vă prinde cu forţă, ca şi cum s-ar răzbuna sau ca şi cum ar fi prins ceva ce îi tot scăpa, înseamnă că aţi exagerat sau nu l-aţi învăţat bine regula 1.
• Ca pe orice altă regulă, toată familia trebuie s-o respecte, fără excepţii.

Beneficii:

Prin natura fizică a jocului, este foarte bun pentru a crea şi/sau îmbunătăţi legătura stăpânului cu câinele. Animalul învaţă că se poate exprima relativ liber în preajma acestuia (cu regulile scrise mai sus) şi începe să aibă încredere în om.

Posibile probleme:

1. Căţelul care e lăsat să muşte cât e mic din motive de genul “uite ce simpatic e !” ajunge să înţeleagă că ăsta e modul normal de a se juca, muşcându-vă, pentru că vede că vă distraţi şi că-l încurajaţi să muşte (râdeţi de el şi nu-l corectaţi). Nu realizează însă că, odată cu creşterea lui, forţa muşcăturii va deveni periculoasă pentru voi şi nu va realiza că e o problemă că sunteţi plini de tăieturi şi/sau vânătăi, pentru că aşa l-aţi obişnuit de mic. E treaba dv să-l învăţaţi de la început ce are voie să facă, nu vă aşteptaţi să se prindă singur că la maturitate nu mai e „simpatic” şi că trebuie să se controleze.
2. Căţelul care e chinuit cât e mic poate ajunge să aibă probleme la maturitate, poate fi rezervat faţă de oameni sau chiar agresiv. Atenţie în special la copii, deseori ei sunt cei care exagerează, văd căţelul drept o jucărie interactivă şi trag de el. Nu-i lăsaţi să-l deranjeze când doarme, când mănâncă sau să se joace dur cu el, pentru că puteţi avea probleme serioase mai târziu.
3. Căţelul căruia i se aplică de la început prea strict regula 1 (mai exact, i se aplică corecţii inutile de genul alfa roll, lovituri, scuturări de ceafă, etc.) ajunge să vadă în joacă doar o luptă pentru afirmarea dorinţelor lui (pentru că aşa îl învăţam noi, nu pentru că aşa ar fi el, neapărat), iar pe noi, cei care încercăm mereu să-l oprim atunci când e fericit.
Cauza celor mai multe probleme de comportament ale câinilor cu care mă confrunt eu e aceasta: stăpânii sunt prea dornici să se „impună” şi să pedepsească căţelul, când acesta încă nu ştie de ce e pedepsit şi nu are o legătura suficient de strânsă cu oamenii ca să treacă cu vederea, facilitând astfel alienarea lui.

     II. Jocuri cu obiecte

În această categorie avem două jocuri cunoscute, probabil, de oricine a interacţionat cu un câine.

          II.1. Aportul cu minge, disc, etc.

Descriere:

Aruncăm mingea/jucăria, căţelul fuge după ea, o aduce înapoi şi ne-o dă.

Beneficii:

Capacitatea unui câine de a face aport e poate cea mai căutată trăsătură pentru un câine de muncă, deoarece este extrem de utilă în procesul de dresare. Este atât de apreciată, încât face parte din exerciţiile obligatorii la anumite concursuri, inclusiv aportul din apă.
Deşi mulţi o consideră o calitate intrinsecă a câinelui, nu este 100% astfel. Categoric câinele trebuie să aibă „gene bune”, dar calitatea de aportor (sau lipsa ei) are şi o componentă învăţată, câinele învaţă cum să aporteze şi ce înseamnă asta, chiar dacă o face singur de la prima aruncare. Chiar şi cei mai buni aportori pot fi “stricaţi” dacă nu ştim ce facem.

În afară de apropierea câinelui de om, aportul (formal sau nu) este extrem de util în consumarea energiei câinelui şi evitarea problemelor ce apar ca urmare a plictiselii acestuia. E un mod foarte uşor pentru noi de a pune câinele la mişcare, o putem face stând jos, lovind mingea cu o rachetă de tenis, etc.

Posibile probleme:

Câinele va fi atras de orice minge vede, indiferent dacă e a lui sau nu. Nu trebuie lăsat să ajungă să o ia, pentru că aşa va învăţa că se poate juca şi cu mingea altora, iar unii (copii sau alţi câini) nu vor aprecia asta.

          II.2. Trasul de „cârpă” (odgon) (tug of war)

Descriere:

Câinele şi stăpânul trag fiecare de câte un capăt al „cârpei” (jucărie, sfoară, etc.).

Beneficii:

Jocul a avut parte de o reputaţie foarte proastă. Până nu de mult, dresorii recomandau ca acest joc să nu fie jucat deloc, motivând că ar mări agresivitatea câinelui faţă de stăpân, că l-ar face „dominant” sau că i-ar forma muşcătura. În ultimii ani însă, jocul a revenit, tot mai mulţi dresori din toată lumea îl folosesc şi apreciază, în România este încă văzut cu ochi răi de multă lume.
Principalele motive pentru care atât de multă lume nu apreciază deloc jocul sunt credinţa că jocul dăunează şi faptul că respectivii nu ştiu cum ar trebui să-l joace.
Printre altele, se spune că jocul ar face câinele „dominant”.

Eu sunt un adept fervent al acestui joc şi îl folosesc cu toţi câinii cărora le place (până acum, niciunul nu m-a refuzat după ce a înţeles regulile şi nu am avut niciun fel de semn de agresivitate din partea lor după ce au înţeles ce vreau). Sunt de părere că, dacă ar fi folosit aşa cum trebuie, acest joc ar fi mai popular printre câini şi oameni decât oricare altul.

Este unul dintre puţinele jocuri la care suntem superiori ca parteneri de joacă oricărui câine; căţelul nostru nu poate obţine la fel de multă satisfacţie jucându-se cu un alt câine, nici chiar dacă trag amândoi de „cârpă”, noi îi putem oferi schimbări de direcţie şi de intensitate pe care niciun câine nu le poate reproduce. În plus, putem vedea când un câine nu se simte în largul lui trăgând şi care sunt cauzele, iar apoi le putem remedia.

Jocul oferă câinelui un mod nonviolent de a-şi satisface una dintre dorinţele lui primare, aceea de a muşca şi de a trage, pentru a rupe bucăţi din pradă. Faptul că o poate face alături de stăpân şi că acesta e sursa satisfacţiei lui face ca jocul să crească şi mai mult în ochii câinelui.
Dacă a tras măcar puţin de „cârpă”, câinele va şti să-şi calculeze mişcările mai bine şi nu va rata ţinta, ceea ce înseamnă că nu va apuca de mână dacă vrea doar jucăria. Sigur, acest aspect poate fi privit şi altfel, dacă va dori să muşte pe cineva, îşi va atinge mai bine ţinta, dar problema nu ar trebui să fie cum a atacat, ci de ce a atacat.

Posibile probleme:

Dacă e jucat corect, jocul nu creează probleme.

Dacă jocul e prezentat eronat câinelui, acesta poate refuza să se joace sau poate deveni chiar uşor agresiv sau posesiv cu jucăria, dacă stăpânul îi dă de înţeles că asta trebuie să facă. Adepţii teoriei câinelui „dominant”, în special, sunt cei care se găsesc în situaţia asta, pentru că pornesc din start cu ideea de a „domina” câinele care încă nu a greşit cu nimic şi nu a arătat vreo intenţie de agresivitate. Cum în România multă lumea gândeşte după acest model, nu e de mirare că jocul nu e (încă) acceptat în cercuri largi.

Ce jucării sunt bune

Prin natura jocului, e necesar să vă jucaţi doar cu jucării potrivite, altfel câinele ar putea să vă muşte din greşeală, jucăria s-ar putea rupe şi ar putea speria câinele, v-aţi putea tăia mâinile în capete, etc. Jucăria trebuie să:

• depăşească în lungime grosimea mâinilor dv şi măcar dublul lăţimii botului câinelui;
• să fie construită dintr-un material non-abraziv, care nu poate strica dinţii sau gingiile;
• să fie suficient de rezistentă;
• preferabil să aibă mânere la capete sau porţiuni de unde puteţi ţine bine şi în care nu vă puteţi tăia mâinile la mişcări bruşte.

     III. Jocuri de alergare

Câinii sunt făcuţi să alerge (mai exact, să meargă la trap), alergarea este o recompensă în sine pentru ei şi poate fi chiar folosită astfel.

          III.1. Jogging

Descriere:

Câinele aleargă alături de om.

Regulă pentru căţel:

Câinele nu are voie să muşte de picioare (sau de altundeva).

Reguli pentru om:

• Atenţie mare când e cald afară, dacă aveţi un câine cu botul scurt sau cu probleme fizice. Nu forţaţi câinele să alerge în aceste situaţii, urmaţi regula 2.
• Urmăriţi cu mare atenţie câinele şi opriţi-vă dacă vi se pare că e obosit, în special dacă e cald afară. Nu vă bazaţi că vă va opri el dacă nu poate respira, pentru că nu o va face ! Faceţi pauze scurte regulate ca să vedeţi cum stă cu rezistenţa şi cu respiraţia.
• Încercaţi să ieşiţi la alergare doar dimineaţa şi seara, când e mai răcoare.
• Câinele trebuie ţinut mereu în lesă, dar nu tras cu lesa, e doar o măsură preventivă.

Beneficii:

Faptul că aleargă alături de stăpân măreşte mult legătura dintre cei doi, alergarea e o activitate foarte apreciată de câini şi sunt încântaţi atunci când o pot face alături de noi.
În plus, e sănătoasă şi pentru om.

Posibile probleme:

Câinii nu pot transpira (şi deci elimina căldură) decât prin limbă. E foarte important să nu supraîncălziţi câinele.
Ţineţi câinele în lesă; chiar dacă îi face plăcere să alerge alături de stăpân, ar putea întâlni altceva interesant pe drum şi trebuie să-l puteţi opri la timp, dacă e necesar.
Evitaţi zonele în care ştiţi că există câini cu care al dv nu se înţelege, alergarea voastră îi poate întărâta mai mult ca de obicei.

          III.2. Fuga după jucăria mea

Descriere:


Stăpânul ia o jucărie şi fuge, câinele vine după acesta şi primeşte jucăria când îl ajunge.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să muşte sau să sară pe stăpân.

Regulă pentru om:

Deşi fugiţi cu jucăria în mână şi încurajaţi câinele să vină, nu-l întărâtaţi şi mai mult, mai ales dacă acesta v-a ajuns. Scopul nu e să obţinem frustrare, ci distracţie.

Beneficii:

Căţelul se obişnuieşte să vină spre stăpân ca să ia ceva bun, lucru ce va fi folositor la învăţarea comenzii “aici”.

Posibile probleme:

Dacă nu-i daţi jucăria când v-a ajuns, ci staţi şi-l întărâtaţi, câinele poate deveni agitat şi poate încălca regula sau îşi poate pierde interesul total. Nu lăsaţi lucrurile să ajungă acolo, menţineţi jocul distractiv.

          III.3. Măgăruşul

Descriere:

Minim două persoane aruncă o jucărie de la unul la celălalt, iar câinele e “măgăruşul”.

Regulă pentru câine:

Ca şi până acum, nu are voie să muşte sau să sară.

Regulă pentru oameni:

Câinele trebuie să primească din când în când jucăria, fie ca urmare a executării unei comenzi, fie i-o aruncă cineva.

Posibile probleme:

Ca şi la „Fuga după jucăria mea”, nu exageraţi, nu lăsaţi câinele să devină disperat sau speriat că nu va mai prinde jucăria, pentru că va deveni posesiv cu ea după asta.

          III.4. Săriturile

Descriere:

Căţelul sare peste diferite obstacole la indicaţia stăpânului.

Reguli pentru om:

• Nu forţaţi câinele să sară ţinându-l de lesă/zgardă.
• Întrebaţi întâi medicul veterinar dacă căţelul dv poate face sărituri.
• Aveţi mereu în minte siguranţa câinelui, înlăturaţi eventuale obiecte care l-ar putea răni dacă ratează săritura.

Beneficii:

Dezvoltă musculatura şi coordonarea mişcărilor câinelui.
Poate fi începutul cursurilor de Agility.

Posibile probleme:

Puii prea mici sau care sunt supraponderali nu ar trebui să sară, pentru că pot dezvolta probleme ale scheletului. Consultaţi medicul veterinar înainte.

     IV. Jocuri intelectuale

În principiu, aceste jocuri pot fi efectuate chiar şi de către câinii care nu au spaţiu mare de mişcare (apartament), care nu au voie să facă efort (îşi revin dintr-o accidentare) sau nu pot să facă efort (sunt supraponderali). Deşi nu sunt la fel de stimulante fizic, jocurile intelectuale pot obosi câinele cel puţin la fel ca cele ce implică mişcare fizică multă.

Deşi sunt trecute în alte categorii, multe dintre celelalte jocuri ar putea fi considerate ca fiind intelectuale, deoarece câinele are nevoie să-şi folosească mintea când le joacă.

Câinii de muncă, selectaţi pentru sporturi, poliţie, etc. deseori au nevoie şi de jocuri în care să-şi folosească mintea pentru a se simţi mulţumiţi, simpla alergare nu le este suficientă.

          IV.1. Dresajul

Descriere:

Pe lângă comenzile formale, „nu”, „bravo”, „şezi”, „culcat”, „stai”, „pas”, „aici”, „aşteaptă”, „atenţie”, „lasă”, „latră”, câinele poate învăţa şi alte comenzi, care nu au altă utilitate decât să fie distractive: „dă lăbuţa”, „la loc”, „târâş”, „mort”, „sus”, „jos”, „usucă-te”, etc.

Beneficii:

Dresajul are potenţialul de a fi cel mai bun joc intelectual pentru căţelul dv, deoarece poate îngloba practic orice tip de joc şi e practic infinit ca număr de comenzi şi variaţii. Pentru asta, însă, câinele trebuie să-l perceapă ca atare, ca fiind un joc, nu o înşiruire de comenzi.
Ajunşi aici, putem învăţa apoi căţelul reguli exacte, sincronizări perfecte, îl putem pregăti pentru concursuri sau pentru viaţa de zi cu zi, dar are nevoie să perceapă totul ca pe o joacă la început.

          IV.2. De-a v-aţi ascunselea

Descriere:

Stăpânul se ascunde, iar câinele îl caută şi-l găseşte.

Beneficii:

Căţelul învaţă să-şi urmărească mai atent stăpânul, să se uite înspre el, ca să nu-l mai piardă, lucru util mai ales dacă nu e ţinut în lesă, nu se va mai îndepărta la fel de mult.
În plus, se obişnuieşte să vină în fugă spre stăpân, lucru util pentru comanda „aici”.
Poate fi începutul unei cariere ca şi Câine de Salvare.

Posibile probleme:

O problemă reală poate să apară dacă vă jucaţi într-o zonă neîngrădită. Dacă nu vă mai găseşte, căţelul poate să plece disperat să vă caute în altă direcţie şi să se piardă sau să păţească ceva. Din această cauză, jocul trebuie jucat doar în spaţii închise sau în zone cu activitate redusă (păduri), unde vă poate auzi.

          IV.3. Caută obiectul

Descriere:

Stăpânul ascunde un obiect, iar câinele îl găseşte.

Beneficii:

Câinii sunt capabili să distingă multe mirosuri şi le face o plăcere deosebită să-şi folosească nasurile în acest scop.
Oferă o ocupaţie cu mişcare redusă, dar efortul depus e considerabil. Poate avea utilităţi neaşteptate atunci când nu găsiţi lesa sau jucăria, câinele sigur le va găsi.
Poate fi începutul pregătirii pentru proba de Urmă din cadrul examenului de IPO.

          IV.4. Ghiceşte mâna

Descriere:

Stăpânul pune mâncare sau o jucărie mică într-o mână fără să arate câinelui care mână este, iar câinele o ghiceşte atingând mâna cu botul sau cu laba.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să muşte.

Regulă pentru om:

Imediat cum atinge mâna, desfaceţi pumnul, altfel îl încurajaţi să dea cu laba şi/sau să muşte uşor. Jocul se termină când a ghicit mâna, nu prelungiţi momentul inutil, pentru că devine bănuitor.

          IV.5. Jucării cu mâncare

Descriere:

Aceste jucării au spaţii în care puneţi mâncare, iar aceste locuri nu sunt direct accesibile câinelui; pentru a ajunge la ele, trebuie să învârtă jucăria, să o arunce, să o desfacă, să deschidă sertare, etc. Cea mai cunoscută şi mai uşor de folosit la început este jucăria Kong, una dintre cele mai cunoscute jucării în lume.

Beneficii:

Pe lângă faptul că oferă stimulare intelectuală (cele mai complicate ridică probleme serioase câinelui), jucăriile de acest tip oferă puiului o activitate cât timp e singur acasă şi vă scuteşte de probleme ca rosul obiectelor nepotrivite sau lătratul.

Posibile probleme:

Deşi unele jucării sunt extrem de rezistente (Kongul), altele nu sunt şi un câine hotărât le poate distruge şi înghiţi părţi din ele.

Bibliografie

Site